Prof. Dr. Constantin Țurcanu
European Patent Attorney
Cu toate că gândirea trebuie înţeleasă ca un proces unitar, există faze în care predomină gândirea cognitiv-reproductivă, gândirea convergentă şi respectiv, gândirea combinativ-creativă, gândirea divergentă.
Gândirea convergentă presupune concentrarea spre elaborarea unui răspuns unic, singurul existent şi la care se ajunge prin eliminarea treptată a celorlalte răspunsuri posibile, înaintând printr-un culoar tot mai îngustat de restricţii.
Gândirea convergentă generează o informaţie nouă din informaţii date şi ca urmare a numeroaselor restricţii, prin evaluări continue, problema este riguros structurată, iar răspunsul este unic, determinat riguros şi fără greş.
Dominată de logică, bazată pe un sistem închegat de cunoştinţe în domeniu, gândirea convergentă, confundată de cele mai multe ori cu însăşi inteligenţa umană, folosind elemente şi legi cunoscute, nu poate să conducă decât la rezultate unice, dar tot cunoscute, lipsite de originalitate.
Cel mai important grup de factori creativi este sintetizat în gândirea divergentă, caracterizată prin fluenţă, flexibilitate şi originalitate.
Gândirea divergentă asigură producerea dintr-un grup de informaţii date nu a unui răspuns unic, ci a mai multor soluţii iar restricţiile fiind puţine şi evaluările de multe ori amânate, este posibilă apariţia unor răspunsuri originale, dar nu totdeauna viabile şi sigure.
Din păcate, întregul sistem de învăţământ, solicitând din partea elevului sau a studentului răspunsuri unice, cultivă practic în exclusivitate gândirea convergentă, solicitând dominant emisfera stângă a creierului, care devine deosebit de antrenată şi aptă de a răspunde la solicitări, în timp ce gândirea divergentă localizată în emisfera dreaptă, este rar solicitată, capacităţile creatoare fiind ca atare puţin dezvoltate.
Testele asupra capacităţii de gândire convergentă, denumite impropriu teste de inteligenţă, precum şi cele asupra capacităţii de gândire divergentă, denumite de asemenea impropriu – teste de creativitate, au demonstrat că cei mai capabili elevi sub aspectul gândirii convergente – respectiv reproductive nu se corelează cu cei mai apţi pentru gândirea divergentă – combinativ-creativă, dar că rezultatele la învăţătură sunt compatibile, cu toate că elevii convergenţi, fiind mai comozi pentru profesori, sunt mai bine apreciaţi.
Gândirea creativă este definită ca gândire divergentă, dar ar fi greşit să se spună că toate componentele gândirii creative se reduc la gândire divergentă.
Adevăratele creaţii, cel puţin în tehnică, nu pot rezulta în exclusivitate din gândire divergentă, fără contribuţia substanţială a gândirii convergente, logic-deductive, bază a evaluării noilor soluţii, bază a comparării soluţiilor, bază pentru decizii.
Toate acestea însă, desigur, pot fi făcute în mod normal şi de un alt specialist în domeniu decât creatorul.
De altfel, marea majoritate a psihologilor sunt de acord că pentru realizarea unor performanţe creative superioare este necesar un nivel minim de inteligenţă (capacitate de gândire convergentă), care variază de la un domeniu la altul de activitate, dar că peste acest minim, un coeficient sporit de inteligenţă (capacitate de gândire convergentă) nu garantează o creştere corespunzătoare a creativităţii.
În acest sens, cifra minimă convenţională de inteligenţă este mult mai ridicată pentru creaţia ştiinţifică şi tehnică (115) decât pentru creaţia artistică (95-100).
Cercetatorii in domeniu studiind creativitatea ştiinţifică, deduc că subiecţii cu inteligenţă sub medie, de obicei nu sunt creativi, în timp ce subiecţii cu inteligenţă medie şi superioară, pot sau nu să fie creativi, distingându-se ca atare două tipuri de inteligenţă: sterilă şi creativă.
Dacă ne referim la domeniul ingineriei, atunci ar trebui introdusă şi o categorie intermediară, distingându-se în acest caz trei tipuri de inteligenţă: sterilă, aplicativ-reproductivă şi creativă.
Este evident că un inginer nu-şi poate exercita meseria înarmat numai cu o inteligenţă sterilă, acumulând uşor cunoştinţe inginereşti, dar nefiind în stare să le transpună în practică, cel puţin la nivel de reproducere. Structurarea învăţământului ingineresc ca un învăţământ prin excelenţă aplicativ, face ca asemenea cazuri să apară foarte rar. Inteligenţa aplicativ-reproductivă apare spre exemplu la proiectarea unui utilaj prin relevarea unuia deja existent pe plan mondial, iar inteligenţa creativă la elaborarea unui utilaj noutate absolută.
Psihologia creatiei
=============================================
Studiind factorii creativităţii în ştiinţă şi în artă, s-a constatat că în ambele domenii factorii de bază sunt sensibilitatea (faţă de probleme, de nevoi, de sentimentele altora), fluenţa (fluiditatea sau asociativitatea gândirii), flexibilitatea (capacitatea de a se adapta rapid la situaţii noi, de a reacţiona adecvat la schimbări), originalitatea, aptitudinea de a redefini, de a restructura, de a descoperi noi valenţe şi întrebuinţări, capacitatea analitică şi aptitudinea de a combina mai multe componente pentru a le da funcţii noi.
Majoritatea specialiştilor în psihologia creaţiei sunt de acord că principala componentă cognitivă a creativităţii este flexibilitatea gândirii.
Flexibilitatea gândirii, prin care se înţelege restructurarea promptă şi adecvată a informaţiei, a sistemului de cunoştinţe, în conformitate cu cerinţele noi situaţii, modificarea modului de abordare atunci când cel anterior nu se dovedeşte eficient, are la antipod rigiditatea gândirii, inerţia şi barierele psihologice, modul stereotip de a aborda problemele, imposibilitatea schimbării unghiului şi modalităţilor de abordare şi rezolvare a problemei.
Tehnicile de bază în creaţie, cum sunt transferul, extrapolarea, generalizarea, inversia, bisocierea, etc., sunt tipice pentru gândirea flexibilă creatoare.
Pentru creatia tehnica flexibilitatea trebuie antrenată, iar flexibilitatea gândirii viitorului inventator poate fi asigurată, aparent paradoxal, printr-un efort continuu de gândire convergentă, în vederea însuşirii cunoştinţelor fundamentale de matematică, fizică, mecanică, rezistenţa materialelor, în timp ce pregătirea de specialitate, funcţie de modul în care se realizează, poate influenţa favorabil sau nefavorabil capacitatea creativă.
Flexibilitatea, este de asemenea, în mare măsură, capacitatea minţii umane de a folosi alternativ, într-o înlănţuire dialectică a proceselor convergente comprehensiv-reproductive şi a celor divergente, asociativ-combinativ-creative.
Creaţia tehnică nu poate fi rezultatul exclusiv al gândirii divergente, întrucât cele trei atribute de bază ale unei invenţii: noutatea absolută, aplicativitatea – tehnicitatea – şi superioritatea, nu pot fi stabilite decât pe calea unei analize convergente-creative.
Evaluarea poate fi amânată, sau temporar suspendată, dar nu definitiv eliminată. Chiar şi în cazul folosirii unor metode psihointuitive de tipul brainstorming-ului, sau a sinecticii, gândirea divergentă, fără restricţii, reprezintă numai o fază a procesului de creaţie.
