“What’s în a name? That which we call a rose by any other name would smell just as sweet.” William Shakespeare este cel care afirma asta, cu câteva secole în urmă, în celebra sa piesă “Romeo şi Julieta”.
Totuşi, de atunci, multe lucruri s-au schimbat, mai ales în viaţa de zi cu zi, ale cărei dimensiuni sunt mult mai complexe decât o simplă (deşi înduioşătoare) poveste de dragoste. Aşa că da, astăzi putem spune că “a name” (a se traduce în limbaj modern “o marcă”) are un conţinut clar şi face trimitere imediată către produse şi servicii bine definite.
Fireşte, o marcă poate conţine şi o reprezentare grafică, nu numai un cuvânt sau o frază care să o definească. Totuşi, de vreme ce suntem fiinţe cuvântătoare opinia mea este că ceea ce constituie cuvânt este poate partea cea mai relevantă a mărcii. Aceasta deoarece poate fi rostit, scris şi afişat, cu sau fără o reprezentare grafică aferentă.
De fapt, dacă stăm puţin şi analizăm, viaţa noastră este jalonată de existenţa mărcilor, chiar dacă nu ştim mai nimic despre ele, despre cum apar, cum se înregistrează, care sunt regulile care le guvernează. Ele pur şi simplu coexistă alături de noi, se insinuează în limbajul nostru zilnic, ne definesc sistemul de valori. Un produs sau un serviciu de calitate este neapărat “de marcă”. Când cumpărăm de exemplu îmbrăcăminte sau încălţăminte ne mândrim în a explica celorlalţi că am cumparat “încălţăminte sport A”sau “o geantă B” (nu dau nume ca să nu se creadă că fac reclamă unor anumite branduri….). Ba uneori renunţăm chiar la numele generic al produselor, cum ar fi în cazul achiziţionării unei sticle de coniac sau vin de calitate: “am cumpărat un X, o nebunie…. un Y, mai adevărat ca asta nu e nimic!”. Un alt domeniu în care mărcile abundă este cel al automobilelor; există chiar tendinţa etichetării proprietarului automobilului dupa marca vehiculului pe care îl deţine (nu că ar fi o chestie corectă, dar aşa se întâmplă în viaţa reală…). Dar mai există şi alte segmente dominate de mărci: marile magazine au propriile lor mărci sau comercializează anumite branduri, restaurantele, unităţile fast food sau hotelurile sunt organizate în lanţuri care au drept semn distinctiv o anume marcă înregistrată.
La tot pasul, în viaţa modernă, întâlneşti mărci înregistrate.
Nu e de mirare deci că, în asemenea condiţii, serviciile de consultanţă în proprietate intelectuală s-au dezvoltat din ce în ce mai mult, laolaltă cu organismele de certificare naţionale şi internaţionale. Consultantul în proprietate intelectuală poate fi de infinit folos celui care doreşte să înregistreze o marcă. El îl ghidează pe viitorul titular al mărcii în alegerea “cuvântului” (“name”, conform bunului Shakespeare) sau “cuvintelor” relevante; el poate cerceta în prealabil bazele de date existente la nivel naţional şi/sau internaţional pentru a descoperi dacă nu cumva există o marcă înregistrată anterior cu un nume similar şi care să se refere la aceeaşi plajă de produse şi/sau servicii – asta, pentru a nu se ajunge inutil la litigii de proprietate intelectuală, deoarece nimeni nu îşi doreşte asta, oricine caută să fie unic, şi să îşi poata dezvolta marca dupa cum crede mai bine, spre succes şi recunoastere naţională şi internaţională din partea publicului utilizator al produselor şi serviciilor la care se referă.
Se cuvine să amintim aici şi suportul pe care consultantul îl poate oferi la “bucătăria” implicată în procesul de înregistrare al mărcii, proces care trebuie să fie conform legislaţiei în vigoare, pe care tot consultantul în proprietate intelectuala îl cunoaşte cel mai bine. Să apelezi la un profesionist în domeniu pentru înregistrarea unei mărci nu e deci “o fiţă”, ci o atitudine responsabilă, de maturitate intelectuală, în opinia mea.
