Psihologia creației

Studiind factorii creativității în știință și în artă, s-a constatat că în ambele domenii factorii de bază sunt sensibilitatea (față de probleme, de nevoi, de sentimentele altora), fluența (fluiditatea sau asociativitatea gândirii), flexibilitatea (capacitatea de a se adapta rapid la situații noi, de a reacționa adecvat la schimbări), originalitatea, aptitudinea de a redefini, de a restructura, de a descoperi noi valențe și întrebuințări, capacitatea analitică și aptitudinea de a combina mai multe componente pentru a le da funcții noi.

Majoritatea specialiștilor în psihologia creației sunt de acord că principala componentă cognitivă a creativității este flexibilitatea gândirii.

Flexibilitatea gândirii, prin care se înțelege restructurarea promptă și adecvată a informației, a sistemului de cunoștințe, în conformitate cu cerințele noi situații, modificarea modului de abordare atunci când cel anterior nu se dovedește eficient, are la antipod rigiditatea gândirii, inerția și barierele psihologice, modul stereotip de a aborda problemele, imposibilitatea schimbării unghiului și modalităților de abordare și rezolvare a problemei.

Tehnicile de bază în creație, cum sunt transferul, extrapolarea, generalizarea, inversia, bisocierea, etc., sunt tipice pentru gândirea flexibilă creatoare.

Pentru creația tehnică flexibilitatea trebuie antrenată, iar flexibilitatea gândirii viitorului inventator poate fi asigurată, aparent paradoxal, printr-un efort continuu de gândire convergentă, în vederea însușirii cunoștințelor fundamentale de matematică, fizică, mecanică, rezistența materialelor, în timp ce pregătirea de specialitate, funcție de modul în care se realizează, poate influența favorabil sau nefavorabil capacitatea creativă.

Flexibilitatea, este de asemenea, în mare măsură, capacitatea minții umane de a folosi alternativ, într-o înlănțuire dialectică a proceselor convergente comprehensiv-reproductive și a celor divergente, asociativ-combinativ-creative.

Creația tehnică nu poate fi rezultatul exclusiv al gândirii divergente, întrucât cele trei atribute de bază ale unei invenții: noutatea absolută, aplicativitatea – tehnicitatea – și superioritatea, nu pot fi stabilite decât pe calea unei analize convergente-creative.

Evaluarea poate fi amânată, sau temporar suspendată, dar nu definitiv eliminată. Chiar și în cazul folosirii unor metode psihointuitive de tipul brainstorming-ului, sau a sinecticii, gândirea divergentă, fără restricții, reprezintă numai o fază a procesului de creație.

Sursă: arhiva Inventa.